Pe 7 octombrie 2024, în ziua Simchat Torah, când poporul evreu sărbătorea bucuria credinței și reînnoirea lecturii Torei, lumea a fost martoră la o tragedie care a zguduit fundamentele morale ale umanității.
Într-o dimineață care trebuia să fie a luminii, teroarea a acoperit cerul Israelului.
Peste o mie de teroriști au trecut granița din Gaza și au transformat sărbătoarea în masacru.
Au fost ucise familii întregi, copii, bătrâni. Sate pașnice au fost distruse, iar mii de oameni au devenit, într-o clipă, victimele unei urii care nu cunoaște limite.
La festivalul Supernova, unde tineri din întreaga lume dansau pentru pace, peste 350 de oameni au fost executați.
În Be’eri și Kfar Aza, soldații au găsit trupurile unor copii arși de vii, mame ucise în timp ce își protejau pruncii.
În acea zi, nu doar Israelul a fost atacat.
A fost atacată însăși esența civilizației.
A fost atacat principiul fundamental al dreptului internațional: protecția vieții umane.
Și totuși, în fața durerii, Israelul a rămas în picioare.
Poporul evreu, născut din exil și din persecuție, a dovedit încă o dată că identitatea nu se poate distruge prin frică.
Rabbinii au deschis sinagogile pentru refugiați. Medicii au lucrat zile întregi fără somn. Soldații au luptat nu doar pentru granițe, ci pentru ideea că viața – oricât de fragilă – este sacră.
Pentru diplomația globală, 7 octombrie 2024 a devenit un reper.
De atunci, nicio cancelarie nu mai poate vorbi despre „conflict” fără să înțeleagă sensul cuvântului teroare.
Niciun ambasador nu mai poate rosti cu ușurință termenul „echilibru” atunci când pe masa negocierilor stau trupurile copiilor din Be’eri.
Și nicio instituție internațională nu mai poate invoca neutralitatea în fața barbariei.
Simchat Torah 2024 a schimbat limbajul diplomației mondiale, pentru că a arătat că nu există „ambele părți” atunci când una dintre ele sărbătorește moartea.
Un an mai târziu, Israelul continuă să trăiască și să creadă.
În ciuda durerii, în ciuda amenințărilor, în ciuda izolării.
Și poate că aceasta este cea mai puternică lecție diplomatică a secolului XXI:
că demnitatea unui popor poate fi mai puternică decât tăcerea lumii întregi.
