10/06/2026

Nicolae Voiculeț: „Imnul României nu mai aparține statului român”

Nicolae Voiculeț, artist internațional și Ambasador Cultural al României, a tras un semnal de alarmă privind una dintre cele mai grave umilințe naționale: imnul „Deșteaptă-te, române!” nu mai aparține statului român, ci este înregistrat sub copyright la un studio privat din Marea Britanie – The State 51 Conspiracy.

Voiculeț atrage atenția că România a ajuns să plătească taxă de copyright pentru propriul imn, cântat pe fronturi, rostit în momente de jertfă și intonat la ceremoniile oficiale. Artistul consideră că această situație este o rușine națională fără precedent și o trădare a memoriei celor care s-au sacrificat pentru libertatea țării.

„Să lași imnul țării tale în mâinile unui terț străin este nu doar o neglijență, ci o ofensă gravă adusă demnității poporului român. România nu este de vânzare, iar simbolurile noastre nu sunt marfă pe piața de copyright”, transmite Voiculeț.

Artistul denunță și lipsa totală de reacție a autorităților române, subliniind că niciun ministru și nicio instituție nu s-au sesizat, deși a semnalat problema de mai multe ori.

În acest context, Nicolae Voiculeț solicită public:

  • Intervenția imediată a Guvernului României și a Ministerului Culturii pentru recuperarea drepturilor de autor asupra imnului național.

  • Inițierea unei anchete parlamentare care să investigheze cum a fost posibilă cedarea sau ignorarea acestor drepturi.

  • Adoptarea unei legi clare și ferme care să protejeze simbolurile naționale și să prevină astfel de situații în viitor.

„Nu putem pretinde că suntem un stat suveran atâta timp cât suntem deposedați de propriul cântec de redeșteptare”, avertizează Voiculeț.

Artistul va vorbi despre această situație gravă în această seară, de la ora 22:00, în direct la Realitatea TV.

Distribuie pagina:

Știri Interne

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.