17/10/2026

Nicolae CIUCĂ, UN AUGUSTO PINOCHET DE ROMÂNIA

„Bisericile vor fi închise ca urmare a măsurilor adoptate prin a doua ordonanță militară.”
Nicolae Ciucă – ministrul Apărării Naționale, în pandemie.

Propaganda PNL provoacă lehamite în mintea oricărui român care nu este doar purtător de cap să nu-l plouă în gât.

Nicolae Ciucă nu este un om rău și cred că, dacă ar înțelege sensul discursurilor scrise, desigur de către alții, și rostite de EL în fața electoratului, ar intra în pământ de rușine. Această zicală a poporului român: “FĂ-MĂ, DOAMNE, CE N-AM FOST, SĂ MĂ MIR CE M-A GĂSIT” i se potrivește mai bine decât stelele de general pe care numai dumnealui și EU știm cum le-a căpătat. Prost sau deștept, fiecare om are locul lui în societate. De pildă, în sanatoriile de boli mintale se pot întâlni pacienți care se cred mari conducători, savanți s.a.m.d.

Ciucă nu poate fi învinovățit de nimic pentru că dumnealui este obișnuit să fie obedient, ca orice cadru militar cu un orizont de cunoaștere restrâns. De exemplu, în calitate de ministru al apărării naționale, Nicolae Ciucă a ordonat armatei să iasă pe străzi cu tancurile în PLANDEMIE, fără să înțeleagă că, prin ordinul dat și primit de la Johannis, care desigur l-a considerat și îl consideră un simplu LACHEU, a încălcat o serie de drepturi fundamentale ale omului.

Distribuie pagina:

Știri Externe

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.