Dragi români, Hristos s-a înălțat!

Este una dintre cele mai mari sărbători ale credinței creștine, dar și una dintre cele mai încărcate de simboluri. Înălțarea nu înseamnă despărțire, ci promisiune – că Hristos, deși s-a înălțat la ceruri, nu ne-a părăsit. Dimpotrivă, rămâne cu noi, prin credință și prin fiecare gest de iubire și speranță pe care îl facem.

Conform Scripturii, Iisus s-a înălțat din Muntele Măslinilor, în fața apostolilor, după ce li s-a arătat de mai multe ori înviat din morți. Momentul este perceput ca o trecere, nu ca un final. O deschidere către o viață nouă, mai aproape de Dumnezeu. De aceea, salutul tradițional al zilei, „Hristos s-a înălțat!”,  primește un răspuns pe măsură: „Adevărat s-a înălțat!”.

În multe zone din țară, această zi este sărbătorită cu obiceiuri care păstrează legătura cu natura și cu comunitatea: oamenii pun frunze de nuc sau de alun la porți, se fac pomeni pentru cei plecați dintre noi și, în unele sate, slujbele religioase se țin afară, în aer liber, aproape de dealuri și păduri. Bătrânii spun că e bine să nu muncești azi, iar copiii care cresc în familii credincioase învață de mici ce înseamnă această sărbătoare.

Înălțarea este, de câțiva zeci de ani, și Ziua Eroilor în România. Nu e întâmplător. La fel cum Hristos s-a jertfit pentru oameni, tot așa ne amintim azi și de toți cei care s-au jertfit pentru țară, pentru libertate, pentru viitorul nostru. Se trag clopotele la amiază, se țin slujbe de pomenire și se depun coroane de flori în cimitirele eroilor. E un moment de reculegere, dar și de recunoștință.

Într-o lume tot mai grăbită și mai zgomotoasă, Înălțarea rămâne un reper. Ne amintește să ridicăm privirea, să ne păstrăm demnitatea și să nu uităm de suflet. Și poate, măcar azi, să ne luăm câteva minute în care să nu cerem nimic, ci doar să mulțumim.

Hristos s-a înălțat, dragi români!