Decizia CCR privind respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la Președinție a fost o reală mise-en-scène și a avut toate cele cinci elemente ale teatrului, respectiv: compoziție, decoruri, recuzită, actori, costume și lumini.
Această manevră, care miroase de la o poștă a Open Society Foundations (OSF), a fost bine pusă la cale cu mult timp înainte. Cum era de așteptat, cozile de topor soroiste din PNL au început să ragă din toți rărunchii, că, vezi, Doamne, este mâna “PESEDE”. Și pentru ca totul să fie by the book, a apărut și scrisoarea marelui soroist-veranist Claudiu Târziu împotriva președintelui George Simion, președinte al partidului AUR, candidat la alegerile prezidențiale, acesta având reala șansă de a intra în al doilea tur. Pentru G. Soros a fost floare la ureche să o vopsească în culorile drapelului Federației Ruse pe “adevărata suveranistă” Diana Șoșoacă. Jocurile operative ale celui care a îmbătrânit în rele i-au ieșit în toate timpurile.
În noiembrie 1991, Chubais a devenit ministru în cabinetul Elțîn, unde a gestionat portofoliul Rosimushchestvo – Agenția federală pentru gestionarea proprietății de stat, pe care Elțîn a decretat-o agenție responsabilă cu conceperea privatizării companiilor de stat din Rusia. Gaidar și Chubais au lucrat în colaborare cu George Soros, speculatorul de pe Wall Street și “colegul” din fruntea National Endowment for Democracy (NED). Soros, la rândul său, l-a adus pe Jeffrey Sachs de la Harvard – arhitectul “terapiei de șoc economic” poloneze – și pe alți “prieteni” americani ai săi în cercurile lui Elțîn.
Distribuie pagina:
Distribuie pagina:
