Cristina Herea, fondatoarea Asociației Dăruire Apreciere Responsabilitate (DAR), continuă să fie una dintre cele mai active voci în lupta pentru protejarea mamelor și copiilor din familii abuzive.
După 18 ani de voluntariat în ONG-uri, Cristina Herea a pus bazele acestei asociații cu un scop clar: apărarea drepturilor și libertăților mamelor abuzate și ale copiilor expuși la violență domestică.
Pe parcursul acestui demers, Asociația DAR a colaborat constant cu instituțiile statului, cu organele abilitate, cu societatea civilă și cu reprezentanți ai clasei politice pentru a crea punți eficiente care să ajute la prevenirea și stoparea femicidului în România.
Eforturile asociației nu au rămas fără ecou. Cristina Herea a reușit să creeze protocoale de colaborare cu organizații din Austria, Republica Moldova și, mai recent, cu parteneri din Statele Unite ale Americii. Un răspuns pozitiv a venit inclusiv din partea reprezentanților US Institute of Diplomacy and Human Rights din Washington DC, care și-au manifestat disponibilitatea de a veni în România pentru a susține cursuri profesionale de prevenție, leadership și diplomație.
Totodată, partenerii americani și-au exprimat deschiderea de a oferi burse pentru tinerii din România și de a dezvolta împreună programe dedicate copiilor din medii defavorizate.
Evenimentul de lansare al noilor direcții DAR a fost onorat de prezența fostului ministru de Externe, domnul Theodor Meleșcanu. Cristina Herea a adresat mulțumiri speciale senatorului Nicoleta Pauliuc pentru implicarea în proiectele destinate sprijinirii mamelor abuzate, dar și vicepreședintei Comisiei de Politică Externă, Alina Gorghiu, care a dezvoltat proiectul voucherelor de 18.500 de lei pentru mamele care aleg să se desprindă de mediile abuzive.
De asemenea, Cristina Herea și-a exprimat recunoștința față de fostul ministru al Educației, Monica Anisie, pentru integrarea proiectelor educaționale și de prevenție în politicile publice, dar și față de Marian Cucșa, președintele Partidului Republican, și Alexandru Kocics pentru susținerea acordată.
Cristina Herea a transmis un mesaj de încredere tuturor celor implicați în acest demers și a subliniat importanța extinderii acestor inițiative la nivel național și internațional, într-un context global marcat de vulnerabilități sociale și de urgența protejării celor mai afectați.
Distribuie pagina:

Distribuie pagina: