Asistând la toată mascarada asta cu renumărarea voturilor, plus tupeul demn al tovarășei Lenuța și al activiștilor neaoși UTC-iști, mai degrabă decât (…)-iști, am ajuns să-mi pară rău că, în dimineața de joi, 21 decembrie 1989, am chiulit de la liceu.
Cu această ocazie, m-am ales cu o serie de pulane pe cârcă și cu bocancii celor de la USLA, în față, la Cofetăria Casata, unde acum se află McDonald’s.
Pe lângă acea bătaie destul de serioasă, mi-am riscat și viața împreună cu prietenul meu, Gălăgie, toată noaptea la barajele de la Universitate și Sala Dalles, locuri unde foarte mulți tineri și-au pierdut zilele în zadar în acea noapte și nu numai. Am rămas pe străzi până pe 25 decembrie, participând activ la baraje și alte acțiuni, având speranța că vom scăpa de comunism.
Din păcate, acest vis s-a destrămat o dată cu CFSN-ul și așa-zisa pseudo-democrație din România. Toate, dar toate partidele politice de după revoluție au fost înțesate de cadre și foști colaboratori ai fostei securități. Mulți dintre aceștia au plecat la cele veșnice, cu bune și cu rele.
Însă garniturile acestora le regăsim prin nepoți, amante, copii, verișori, nași, nănași sau, pe nou, în ultimii ani, oamenii de bază ai unor foști ofițeri ai intelligence-ului românesc. Și, dacă nu era de-ajuns, o anumită grupare bine știută a băieților cu ochi albaștri și-a tras și un partid, partid omniprezent în mai toate guvernările din ultimii 8 ani de zile.
Repet: niciun partid nu este mai breaz, dar unul dintre ele este un adevărat cuibar nu doar al băieților cu ochi albaștri de la noi, ci și al băieților cu ochi albaștri din orașe europene precum Pullach, Paris și chiar Sankt Petersburg.
Opinez că, după modul de operare, dubiile cele mai mari de „colaboraționism” ar fi mănușă pentru mulți dintre candidații iubitori de rujuri, tocuri și portjartiere și pentru îndrăgostiții de lacuri și baraje.
Distribuie pagina:
Distribuie pagina:
