Dribling cu birocrația care blochează Capitala – Gigi Nețoiu candidează la Primăria Generală cu experiența unui om care a construit cu adevărat

Bucureștiul are o problemă veche, pe care o știe toată lumea: birocrația. O junglă de aprobări, avize, direcții, comitete și semnături care, de ani de zile, țin orașul pe loc. Indiferent cine a condus primăria până acum, ritmul administrației a rămas același: încet, greoi, fără finalitate.
În acest context, intrarea lui Gigi Nețoiu în cursa pentru Primăria Generală nu vine ca o promisiune spectaculoasă, ci ca o propunere cu rădăcini mai solide. Nețoiu nu vine din politică, nu vine din aparatul de partid, nu vine din „școala” de funcționari de birou. Vine dintr-o viață întreagă petrecută în munca reală, în companii, în situații concrete, unde fără decizie și fără asumare nu se mișcă nimic.
Este un om de 66 de ani, cu o experiență care nu se măsoară în CV-uri decorative, ci în proiecte duse la capăt. Că a fost vorba de afaceri, agricultură, construcție de echipe sau redresarea unor situații dificile, traseul lui este, cel puțin, al cuiva care știe ce înseamnă să răspunzi pentru ceva.
Și exact aici se potrivește expresia „dribling cu birocrația”. Pentru că Bucureștiul nu are nevoie de încă o viziune ambalată frumos, ci de cineva capabil să intre în sistem și să îl miște, nu să fie înghițit de el.
Cea mai discutată idee a lui – tramvaiele suspendate – a fost luată în glumă de unii. Dar, dacă scoatem zgomotul la o parte, e o propunere care deschide o discuție serioasă: orașele aglomerate au nevoie de soluții puse deasupra problemelor, nu în mijlocul lor. În Germania, India sau Japonia, sisteme similare sunt deja parte din viața cotidiană. La noi, orice tentativă de a privi peste nivelul străzii este tratată ca excentrică.
Nețoiu nu vine cu promisiuni magice, ci cu ceva ce s-a pierdut în administrația Capitalei: pragmatism. O anumită rigoare. Un ritm care vine din afara politicii și care, pentru un oraș atât de complicat, poate fi un avantaj.
Candidatura lui nu e un exercițiu de imagine. Nu este nici încercarea cuiva de a „intra în sistem”. Mai degrabă, este mișcarea unui om care a trecut prin destule încât să nu mai fie impresionat de ce se întâmplă în jur și să poată lucra direct, simplu, cu problemele orașului.
Într-un București în care proiectele se pierd între sertare și ședințe, Nețoiu vine cu un alt tip de reflex: să începi, să continui, să termini. Poate că exact asta lipsește acum.
Nu e vorba de carismă și nici de sloganuri. Este vorba de o ofertă asumată, venită din partea unui om obișnuit să construiască în viața reală, nu pe hârtie. Pentru un oraș obosit de improvizație, această abordare poate fi, cel puțin, o șansă de a schimba ritmul