De o perioadă, România asistă la o furtună mediatică și politică îndreptată obsesiv asupra Justiției. Țintele sunt recurente și deloc întâmplătoare: Lia Savonea, Marius Voineag, instituții-cheie ale sistemului judiciar. Intensitatea atacului nu este proporțională cu faptele invocate, ci cu așteptările unor grupuri care par profund nemulțumite că Justiția nu mai răspunde la comandă.
Întrebarea firească, într-un stat care se pretinde democratic, este una veche de când dreptul roman:
cui îi folosește?
Presă de investigație sau instrument de presiune?
Recorder și RISE Project se prezintă ca redacții independente. Juridic, probabil că sunt. Editorial, însă, comportamentul lor ridică semne de întrebare legitime.
De ce aceste platforme „explodează” mediatic exact atunci când:
există dosare sensibile care ating zona USR sau ecosistemul ONG-ist,
Justiția nu livrează rezultatele așteptate de un anumit curent ideologic,
apar fricțiuni între magistrați și rețelele care, ani la rând, au influențat discursul public despre „statul de drept”?
Nu vorbim despre o anchetă izolată. Vorbim despre campanii, despre reluarea acelorași teme, aceleași etichete, aceleași ținte.
Finanțările: un detaliu care nu mai poate fi ignorat
Atât Recorder, cât și RISE Project sunt parte dintr-un ecosistem mai larg de jurnalism de investigație conectat la rețele internaționale precum OCCRP. La rândul său, OCCRP este finanțat, printre alții, de Open Society Foundations (OSF).
Formal, ni se spune că:
„finanțarea nu influențează linia editorială”.
În practică, însă, apare o realitate greu de negat:
subiectele eligibile pentru finanțare coincid aproape perfect cu subiectele promovate editorial.
Nu e nevoie de ordine directe. Este suficientă alinierea intereselor.
Comunitatea de informații: marea tăcere
Poate cea mai gravă problemă nu este activismul presei sau tupeul politic, ci absența unei reacții ferme din partea comunității de informații.
România are ofițeri profesioniști care își fac datoria, care documentează:
influențe externe,
rețele de presiune,
interferențe între politică, ONG-uri și presă.
Dar ce se întâmplă cu aceste informații?
Prea des, ele:
sunt arhivate,
sunt îngropate,
sau ajung să fie folosite selectiv de foști sau actuali șefi, transformați din apărători ai statului în brokeri de influență.
Statul produce informație.
Rețelele produc efect.
De ce Justiția?
Pentru că Justiția este ultimul obstacol real.
O Justiție independentă:
nu poate fi „reformată” prin granturi,
nu poate fi intimidată doar prin hashtaguri,
nu poate fi subordonată prin narațiuni.
De aceea vedem:
presiune asupra procurorului-șef al DNA, Marius Voineag;
delegitimare constantă a Liei Savonea;
politicieni precum Dominic Fritz care își permit să ceară demisii, fără bază legală, dar cu o siguranță care spune mai mult decât o mie de declarații.
Qui prodest?
Nu magistrații.
Nu cetățenii.
Nu statul român.
Câștigă:
rețelele care au nevoie de o Justiție predictibilă ideologic;
grupările politice care se tem de dosare reale;
ecosistemul ONG-ist care trăiește din criză permanentă și conflict instituțional;
cei care vor un stat slab, mereu în defensivă.
Concluzie
Nu asistăm la o simplă dezbatere publică.
Asistăm la o operațiune de presiune.
Nu una declarată, ci una difuză, „civilă”, „independentă”, dar perfect sincronizată.
Iar când presa, ONG-urile și politica bat pasul la fel, Justiția devine ținta firească.
Întrebarea nu mai este dacă acest atac există.
Întrebarea este cât timp va mai fi tolerat.
Distribuie pagina:
Distribuie pagina:
