19/01/2026

Viesparul sorosist dâmbovițean stă să crape

”Dizidența” lui Ciolacu se concretizează într-o nucleară trimisă direct în mecla Bolojanului interimar: cere convocarea CSAT pentru clarificarea motivelor care au dus la anularea alegerilor prezidențiale.

Intervenția vicepreședintelui american JD Vance i-a obligat pe politicienii dâmbovițeni să renunțe la muțenie și să cuvânteze din nou. Rezultatul: ”cabala” sorosistă locală a început să-și dea la gioale în interior. Mari oameni, mari caractere.

Ciolacu, în rolul lui Pilat

Startul l-a dat Marcel Ciolacu care, în noul său rol de fată mare, a spus că trebuie convocat un CSAT care să arate românilor și partenerilor americani probele care au dus la anularea unui scrutin democratic. O mișcare isteață, dar care nu-l poate spăla pe proaspătul ”dizident” Ciolacu: în calitate de premier știe foarte bine ce s-a discutat și ce s-a arătat la CSAT-ul de tristă amintire, iar în calitate de vicepreședinte al CSAT putea să se opună planului de anulare a alegerilor. Nu a făcut-o pentru că mai spera încă, la acea vreme, în victoria sorosiștilor cu care s-a înhăitat atunci când a acceptat să scape pieile lui Iohannis și ale liberalilor prin aducerea PSD la guvernare. Mai exact, credea în perpetuarea ”stabilității” dictate de Bruxelles pe plaiul mioritic. Când l-a lovit ghinionul, Ciolacu s-a răsucit sărind la gâtul partenerilor liberali de rele.

Tolănit pe prispa Cotroceniului, Bolojan clămpăne prostii la urechea lui JD Vance

Chiar dacă stă prost cu caracterul, măcar nu este și prost, ”calitate” de care dispune în schimb ”amicul” său Ilie Bolojan. Un progresist-userist pur sânge, dar vopsit liberal până la data demisiei lui Iohannis, atunci când Bolojan a devenit președinte interimar. În mod normal, ce arată ca un activist PCR și vorbește ca un activist PCR este un activist PCR. Regula nu se aplică și în lumea regizată de George Soros, acolo unde activistul sadea Ilie Bolojan este președintele unui stat care se pretinde de drept și total racordat la democrația occidentală. Calitate în care, după ce JD Vance i-a spus pe șleau că anularea alegerilor plus băgarea pumnului instituțional în gura opozanților politici sunt practici totalitare și paralele cu democrația, Bolojan a găsit de cuviință să afirme ”cu toată responsabilitatea” că anularea prezidențialelor ”a fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice”. Așadar, România ”se află în cadrul constituțional al legii și democrației”. Curat constituțional, Bolojane! Ți-ai câștigat un loc binemeritat în panoplia personajelor lui Caragiale, dar nimeni nu crede astfel de baliverne demne de propaganda ”epocii de aur”.

CCR încearcă să scape băgând la fund CSAT și puterea politică

Ca lucrurile să se-mpută și mai tare, țop și președintele CCR, Marian Enache, cu un interviu în care și-a scuturat sutana de mare apărător al Constituției și a aruncat stropii pe masa CSAT-ului și pe hăinuțele PSD și PNL.

”CSAT a fost acea autoritate care a conchis că au existat interferențe în desfășurarea procesului electoral printr-un comunicat care a sintetizat informațiile primite prin Notele informative emise de serviciile de securitate ale statului (…) CCR nu a decis anularea procesului electoral pe baza unor documente clasificate, ci a unor documente declasificate, accesibile publicului larg în baza principiului transparenței”, și-a lansat ”perversa” Marian Enache în interviul acordat JURIDICE.ro. Acolo unde a decretat, pentru ”pulimea” revoltată de această dată, și că nici vorbă nu poate fi de reluarea turului doi: erată nu – ”A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor”, și nici revizuire – ”Hotărârile CCR sunt definitive și general obligatorii, iar cererile de revizuire sunt formulate în afara unui cadru procesual”.

În concluzie, Enache spune că CCR a luat decizia în baza unor documente primite de la CSAT – unele nesecretizate și care puteau deci să fie prezentate publicului imediat, ca urmare CSAT-ul, implicit politicienii aflați la putere, nu au decât să se spele pe cap cu toate consecințele. Cum Enache nici nu a fost întrebat și unde anume scrie, în Constituție sau în vreo lege, că CCR este abilitată să analizeze o astfel de speță și să anuleze niște alegeri, este clar că ieșirea sa a avut unicul scop de a extrage CCR din ecuație și de a arunca toată putoarea asupra lui Iohannis, Ciolacu și Ciucă. Mai nou și asupra lui Ilie Bolojan care, amețit de noul său rol prezidențial, s-a mânjit și el cu magiun, de unul singur. Cum vor suna spusele lui în urechile echipei Trump nu este greu de bănuit, doar el își poate imagina că a grăit ca un președinte adevărat. O să afle curând că se înșeală.

”Părinte 1” și ”părinte 2” sunt pe cale să-i înțarce pe sorosiștii mioritici

Și mai prost pentru progresiștii dâmbovițeni prinși cu șoalda (de români, de partenerii strategici, de Comisia de la Veneția) este că devoalarea loviturii de stat din decembrie (pentru că asta a fost!) la nivel internațional are loc într-un moment în care rețeaua sorosistă este zdrențuită de ”uraganul” Trump. Ca urmare, plasa de protecție pe care se bazau politicienii năimiți de Soros pe plaiurile noastre este și ea găurită.

Bulversați de șuturile primite-n distinsele dosuri de la emisarii lui Trump, bruxellezii își bat acum capetele cu viitorul relației euro-atlantice și cu războiul din Ucraina, n-au timp de ”pro-europenii” dâmbovițeni. Și asta taman când liste cu slugile băștinașe ale lui Soros au început să zboare prin văzduhul românesc. Iar cum românașii aflați în solda ONG-urilor sorosiste nu se mai pot baza pe generoasa finanțare asigurată de USAID, gurile nealimentate corespunzător se deschid furioase și astfel se pot completa pomelnicele și cu numele ”acoperiților”.

Jegul sorosist iese la suprafață peste tot: în partide, în presă, în instituții, în societatea civilă (ONG-uri care otrăvesc de ani de zile mințile și percepțiile românilor). Chiar și așa, sorosiștii băștinași încă speră să câștige tot ei alegerile prezidențiale, motiv pentru care și apără cu ghearele și cu dinții ”legalitatea” anulării scrutinului din toamnă. Dar asta cu un preț pe care nu-l mai putem accepta: blocarea României la mantinela terenului în care se joacă noua ordine mondială. Culmea, de către oameni care au jurat că tot ce vor face va fi pentru ”propășirea poporului român” și pentru apărarea ”suveranității, independenței, integrității teritoriale” – pe scurt, pentru asigurarea securității și urmărirea intereselor României. Ținând cont de riscurile implicate de situația generală actuală, bine ar fi ca acțiunile nimicurilor politice preocupate doar de viitorul și siguranța lor să fie analizate (judecate) în raport cu respectarea/încălcarea acestui jurământ obligatoriu depus la preluarea funcțiilor care le-au adus putere și privilegii gârlă. Cu ei ne-am ars, însă urmașii lor în funcții s-ar comporta în mod cert mai cu perdea, chiar și dacă cercetarea nu s-ar sfârși cu cătușe.

Distribuie pagina:

Mai multe dezvăluiri

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.