Definiția unui stat eșuat este una simplă și dură: o entitate politică în care guvernanța se prăbușește, iar rezultatul este instabilitate, sărăcie, corupție și incapacitatea statului de a-și proteja propriii cetățeni. Exemplele clasice sunt Somalia, Sudanul sau Siria.
România nu se află încă pe această listă. Lipsește, deocamdată, un singur element: războiul. În rest, toate simptomele sunt prezente.
Pe plan intern, statul nu mai funcționează coerent. Pe plan extern, România nu mai are o politică, ci doar reflexe. Iar combinația dintre cele două este extrem de periculoasă.
Lumea de ieri a murit. România refuză să accepte asta
Trăim un moment de ruptură istorică. Ordinea mondială construită după 1945 și consolidată după 1991 s-a epuizat. O lume nouă se naște greu, conflictual, cu repoziționări rapide și fără reguli clare. Imperiile vechi se agață de o hegemonie pierdută, iar marile puteri joacă dur, fără scrupule ideologice.
În acest context, conducerea României – Președinția, Guvernul, Ministerul de Externe – trăiește mental într-o lume care nu mai există. Se comportă ca și cum vechile garanții ar fi încă valide, ca și cum alianțele ar fi automate și ca și cum loialitatea declarativă ar ține loc de strategie.
Franța „se ocupă” de România – un lucru care ar trebui să ne alarmeze, nu să ne liniștească. Bruxelles-ul apare doar când este vorba de bani, nu de securitate reală. Iar vârfurile unei clase politice slabe sunt permanent prezente la Kiev, Paris sau Bruxelles, într-un ritual al obedienței, fără mandat clar și fără rezultate concrete.
Se pupă ciucurașii de argint de pe botoșeii șefilor, în timp ce lumea se schimbă radical.
UE și NATO nu mai sunt certitudini
Să fim lucizi: Uniunea Europeană este într-un proces lent de fragmentare, iar NATO nu mai este garanția absolută de securitate pe care România o invocă mecanic. Articolul 5 este tot mai mult o formulă politică, nu o certitudine operațională. Cazul statelor baltice arată clar acest lucru.
Statele Unite își urmăresc propriile interese, fără complexe. Presiunea asupra Europei crește, iar vechile tabuuri au dispărut. Discuțiile despre Groenlanda arată limpede că lumea a intrat într-o fază brutal de realism geopolitic.
România, aflată în prima linie în fața Rusiei, rămâne suspendată între loialități declarative și garanții neclare. Cine o apără, concret? Cine își asumă riscul? Cine garantează securitatea reală, nu pe hârtie?
Eșecul diplomației românești
Diplomația românească nu ar fi trebuit niciodată să aducă țara în situația imposibilă de a părea că trebuie să aleagă între Uniunea Europeană și Statele Unite. Asta nu este politică externă, ci inconștiență strategică.
Un stat serios își multiplică opțiunile. România și le-a redus singură.
A existat vreo analiză reală la nivel de stat despre opțiunile României în noua lume? Un document strategic adevărat, nu declarații și comunicate? O evaluare a riscurilor, a alternativelor, a capacităților proprii? Răspunsul este simplu și grav: nu.
Dezastrul intern completează tabloul
Pe plan intern, situația este la fel de alarmantă. Statul este slab, administrația este politizată până la incompetență, economia este dezindustrializată, iar corupția nu mai este o abatere, ci un mecanism.
Clasa politică nu mai guvernează. Se apără. Nu mai construiește nimic. Nu mai are proiect de țară. Nu mai are orizont. Există doar improvizație, obediență externă și dispreț față de cetățeni.
Încotro și cu cine?
Aceasta este întrebarea pe care nimeni de la vârf nu are curajul să o pună.
România are nevoie urgentă de o redefinire a interesului național, fără sloganuri și fără complexe. De o politică externă realistă, adaptată lumii multipolare. De reconstrucția statului intern înainte de a cere protecție externă. De o elită politică capabilă să gândească strategic, nu să execute reflexe vechi.
Altfel, România nu va deveni un stat eșuat printr-un război spectaculos, ci printr-o implozie lentă, administrată, „elegantă”, în care nimeni nu va fi vinovat și nimeni nu va răspunde.
Iar atunci nu vom mai întreba încotro și cu cine, ci de ce n-am ales când încă mai puteam.
Distribuie pagina:
Distribuie pagina:
