19/01/2026

Politicienii lu’ pește prăjt

Confruntarea electorală organizată (cu excederea legii) la Cotroceni nu a fost de bun augur pentru progresiștii lui Bolojan: Nicușorul lor aproape că a fost declarat repetent (și) de către IA!

Să clarificăm din start lucrurile: interimar sau nu, președintele României nu are voie să se implice într-o campanie electorală. Asta cel puțin spune Constituția – cărticica din paginile căreia actuala Putere și-a făcut cornete pentru semințele ale căror coji ni le scuipă în cap nouă, tuturor românilor. Ca urmare, punerea Cotroceniului – recte sediul Administrației Prezidențiale – la dispoziția unui post TV privat pentru organizarea unei confruntări electorale este un demers cu clare conotații anticonstituționale, poate chiar și ilegale. Cum nu o să ne luăm doar din asta într-o țară în care Constituția, democrația și legea au fost trimise la plimbare, să aruncăm un ochi la soareaua electorală organizată de boier Bolojan într-un salon opulent, aurit și decorat în fundal cu un curcubeu care trimitea instantaneu gândul la însemnele LGBTQ.

Evenimentul a debutat cu stângul: pe modelul butadei ”cei patru evangheliști erau doar trei, Luca și Matei”, organizatorii s-au trezit cu doar trei dintre cei cinci prezidențiabili invitați la dezbatere: George Simion, Crin Antonescu, Nicușor Dan, Victor Ponta și Elena Lasconi. Victor Ponta a renunțat să mai vină după ce confirmase participarea, iar George Simion a preferat doar o apariție meteorică. Una în care s-a prezentat la Cotroceni la ora indicată, a dăruit-o cu un buchet de flori pe Lasconi (subliniind că este singura participantă legitimă la acest scrutin prezidențial), a încremenit zâmbetele asistenței amintind de anularea ilegală a alegerilor din 6 decembrie (implicit de dubiosul statut legal al alegerilor din mai) și a vârfuit totul anunțând că, dată fiind absența lui Călin Georgescu din sală și în semn de respect pentru acesta și pentru poporul român, refuză să ”gireze” respectiva dezbatere electorală. După, Simion s-a răsucit pe călcâie și a întors dosul distinsei adunări, părăsind Cotroceniul împreună cu întregul său grup de susținători.

Ca să pună capăt momentului jenant, organizatorii au dat startul încăierării pentru cei trei candidați rămași: Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi. Schimbul de replici care a urmat a arătat un Crin Antonescu cu un ”aport” verbal mai ruginit (probabil rezultatul conservării de zece ani), un Nicușor Dan tremurând gelatinos în momentele în care era înghesuit cu întrebări de Antonescu (primarelui îi tremurau vizibil mâinile în astfel de momente, semn rău pentru cineva care se visează președinte) și aceeași Elena Lasconi pe care o știm – înfiptă, dar total habarnistă.

Complet inedit, organizatorii au decis să monitorizeze dezbaterea cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Mai bine nu o făceau, lăsându-ne astfel oarece iluzii intacte. Folosind un sistem de notare de la 1 la 10, IA i-a dat 6,5 lui Antonescu și 5,5 lui Nicușor Dan, iar pe Lasconi a declarat-o repetentă (nota 3). Concluzia este evident una crâncenă: calitatea submediocră a clasei noastre politice a ajuns să fie confirmată până și de Inteligența Artificială!

Asta fiind realitatea, parcă nu mai au importanță bâlbâiala urmată de furie în care cade Nicușor Dan ori de câte ori este întrebat de sursele sale de finanțare, țigăneala care are loc între Nicușor și Lasconi pentru acapararea/păstrarea USR în panoplia proprie, zbaterea lui Antonescu de a deveni pe ultima sută de metri un candidat adevărat al PNL și PSD (Bolojan joacă tot sub steag străin). Adică aspectele vizibile și ele la dezbaterea de ieri de la Cotroceni.

Blackout-ul din Spania, adevărata ”lebădă neagră” pentru alegerile de duminică?

În paralel cu piruetele electorale de doi bani executate pe plan local, un eveniment cu adevărat îngrijorător a avut loc ieri: pana majoră de curent care a paralizat Peninsula Iberică a provocat o situație care ar putea afecta, neașteptat și chiar fatal, scrutinul nostru din 4 mai. Și asta deoarece diaspora românească este foarte numeroasă în țările afectate, iar dacă lucrurile nu revin la normal într-o zi – două, oficialitățile noastre (care ar zice bogdaproste dacă diaspora ar fi împiedicată să voteze) ar putea invoca imposibilitatea organizării secțiilor de votare. Caz în care s-ar putea pune în discuție inclusiv o nouă amânare a prezidențialelor. Una cu care ar fi de această dată de acord și tabăra suveranistă, din moment ce un scrutin la care diaspora nu poate să voteze este practic un scrutin care oferă rezultatul pe tavă taberei adverse. Votăm sau nu pe 4 mai, iată o întrebare la care, culmea, răspunsul este incert cu doar trei zile înainte de deschiderea urnelor în străinătate!

Distribuie pagina:

Mai multe dezvăluiri

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.