Nicușor Dan – Primul Pinocchio al României

Pamflet brutal. Fără anestezie.
Nu-i ușor, Nicușor. Când minciuna urcă la altitudine, începe să vadă avioane.
În Spartan, sus, unde aerul e subțire, realitatea ți se poate părea opțională. Ori a fost oxigenul puțin, ori ego-ul prea mare, ori weed-ul la mare altitudine face ce știe: dă halucinații. Așa apar, ca într-un desen animat prost, două avioane de luptă elvețiene care te escortează. Clap, clap — public imaginar, glorie imaginară.
Minciuna asta? Pistol cu apă. Un squirt. Un strop. Pe lângă restul poveștilor spuse cu față serioasă și privire de seminar. Spui orice, speri că trece, te prefaci că lumea e proastă și memoria e scurtă. Schema clasică.
Nu e vorba de o scăpare. E stilul. Fabrică importanță, umflă nimicul, trăiește în basmul lui și cere aplauze. Pinocchio mințea și îi creștea nasul. Aici minți și ți se ridică avionul.
Diferența? Pinocchio era din lemn. Ăsta administrează o țară. Și când președintele începe să vadă escorte pe care nu le vede nimeni, problema nu e ce a „văzut”. Problema e ce mai inventează mâine și cine plătește filmul.
România nu are nevoie de povești fumate la zece mii de metri.
Are nevoie de adevăr, jos, pe asfalt.