09/08/2026

Nicușor Dan o primește la Palatul Cotroceni pe președinta Indiei. Vizită de stat după două decenii de pauză

Președintele României, Nicușor Dan, o va primi joi, 23 iulie, la Palatul Cotroceni, pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, care se află într-o vizită de stat în România. Deplasarea oficială se va desfășura în perioada 23-25 iulie, la invitația autorităților române.

Cei doi președinți vor avea o serie de dezbateri și discuții despre consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și India, în contextul în care, anul viitor, cele două țări vor marca 80 de ani de relații diplomatice.

Discuțiile dintre aceștia vor fi despre dezvoltarea relațiilor dintre cele două state prin extinderea schimburilor culturale, academice, sportive, dar și prin îmbunătățirea colaborării în domeniile cercetării, inovării, economiei.

Potrivit Administrației Prezidențiale, relația bilaterală a evoluat în sens pozitiv în ultimii ani, în special după adoptarea, în 2024, a Declarației Comune care a marcat zece ani de Parteneriat Extins și datorită consolidării Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană și India.

În cadrul vizitei, pe 24 iulie, va avea loc și un forum economic româno-indian, care va fi deschis de cei doi președinți. La eveniment vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri din cele două țări și oficiali ai autorităților române.

Vizita președintei Droupadi Murmu reprezintă un moment important în relațiile dintre România și India, fiindcă este o ocazie potrivită pentru reluarea dialogului politic la cel mai înalt nivel după aproximativ 20 de ani.

Ultima vizită a unui președinte român în India a avut loc în 2006, iar cel mai recent președinte al Republicii India care a efectuat o vizită oficială în România a fost în anul 1994.

​ 

Distribuie pagina:

Mai multe dezvăluiri

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.