19/01/2026

Lasconi – tare-n sondaje, pe făraș în partid

În ultimul sondaj CURS, prezidențiabila Elena Lasconi crește cu două procente.

În USR, desantul condus de Armand și Voiculescu i-a radiat deja numele din evidențele conducerii partidului și mai așteaptă doar să formalizeze șutul tras doamnei, după alegeri.

Nu cu multă vreme în urmă, fiica Elenei Lasconi se declara „dezgustată, dezamăgită și șocată” de propria sa mamă, după ce aceasta declarase că a votat în favoarea familiei tradiționale la referendumul organizat de Dragnea. Diferend stins după o sesiune comună de lacrimi a celor două.

Acum, useriștii aflați, cică, sub conducerea Elenei Lasconi nutresc aceleași alese sentimente pentru aceeași doamnă. Nu însă pentru că ar fi încălcat sfântul LGBT progresist pe coadă, ci din cauza prestației Lenuței lor în campania pentru Președinția României. O prestație deosebită, ce-i drept, rar candidat atât de nepregătit și gata oricând să scoată pe gură o prostie cât ea de mare, ca urmare sunt de înțeles și frustrările useriștilor. De neînțeles este cine stă la fundul doamnei și o ridică în sondaje astfel încât să-i fie menținut numele în rândul plutonului celor trei-patru candidați cotați cu șanse de accedere în finală, alături de pesedistul Marcel Ciolacu.

Să trecem însă peste sondaje, ne-am uitat destul – și degeaba – în gura lor și a celor care propovăduiau jihadul electoral contra PSD și PNL la alegerile locale și europarlamentare. N-a fost să fie. Acum, dacă mai există încă personaje care cred în sondaje și în șansele unui candidat independent sau ale unuia nesusținut de un partid cu o solidă organizare națională, e treaba lor. Adevărat este că prezidențiabilul PNL din acest an stă cu frica-n sân că va rata turul doi – și bine face. Dar asta se întâmplă din cauza a două elemente sezoniere, să le spunem: inflația de candidați așa-ziși de dreapta din acest an, plus lipsa de apetit deja demonstrată de liberali în susținerea cu motoarele într-adevăr turate a campaniei lui Nicolae Ciucă. Condiții în care, da, este posibil (dar nu foarte probabil, raportat la ițele trase deja) ca George Simion, de exemplu, să ajungă în finală.

O viziune optimistă care nu se lipește însă și de Lenuța Lasconi, cu tot milionul de voturi pe care îl poate aduce „sistemul”, conform zicerilor unui cunoscător adevărat în domeniu – Traian Băsescu. Tot el a subliniat însă și că restul voturilor trebuie aduse de candidatul însuși, iar aici ajungem la submediocra și ridicola prestație a Elenei Lasconi. O aspirantă la Președinție care vrea să-și adjudece victoria comportându-se în campania pentru Cotroceni la fel ca atunci când încerca să facă un ban grămadă vânzând capace de WC românilor! Nu spunem că de la Cotroceni nu vine de multe ori un iz care ne mută nasul, dar să avem rezon totuși, un prezidențiabil nu se poate prezenta în rol de comis-voiajor.

Iar dacă tot vorbim de șansele Elenei ot Câmpulung, să ne uităm și în propriul ei partid – respectiv în pepiniera sa naturală de voturi. Așa cum bate însă vântul prin USR-ul de azi, unul dominat în continuare de gașca Armand, Voiculescu, Drulă, Barna etc., „pepiniera” va da rod sărac pentru Elena Lasconi. Culmea este că useriștii nici măcar nu pot fi condamnați…

Distribuie pagina:

Mai multe dezvăluiri

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.