Iohannis sau Ciolacu? Sau niciunul?

Cum scena noastră politică este, din decembrie încoace, sub bătaia vânturilor externe și interne, nicio variantă nu este exclusă. De la Iohannis în jos, orice politician poate demisiona peste noapte, iar cu un nou ajutor dat de CCR, alegerile din mai pot fi împinse până-n toamnă. Ba chiar s-ar putea decide reluarea turului doi în urma vizitei vreunui emisar sau a unui telefon dat de cine trebuie. Cum Iohannis este bătut în cuiele Cotroceniului de stăpânirea de la Bruxelles, iar Ciolacu n-a dat semne că este dispus să renunțe fără luptă, foarte posibil este ca „five o’clock”-ul de astăzi să se lase doar cu niște discuții mai mult sau mai puțin plăcute, nu și cu căpățâni tăiate.

Cert este că Iohannis i-a invitat pe liderii PSD, PNL și UDMR să-l calce imediat după ce actuala majoritate a fost obligată să bage în circuitul parlamentar cererea de suspendare a așa-zisului nostru președinte. Raportat la actuala situație, mai potrivită ar fi fost o solicitare de evacuare silită a cetățeanului care ocupă ilegal Cotroceniul din 22 decembrie 2024, dar, cum suspendarea unui președinte care, constituțional, nu mai este președinte se încadrează la fix în democrația noastră originală, e inutil să ne mai încurcăm în amănunte.

Așadar, probabilitatea cea mai mare este ca Iohannis să-i fi chemat pe cei trei lideri ai majorității politice pentru a afla direct de la șefii surselor votante ce șanse de adoptare are suspendarea în Parlament. Ocazie cu care Iohannis a auzit ce nu dorea să audă: că liderii celor trei partide aflate la Putere nu pot garanta ținerea în frâu a parlamentarilor din rândurile lor, care freamătă de nerăbdare să voteze pentru suspendare. Ba UDMR-ul ar putea să o facă chiar pe față, asumat, dat fiind faptul că liderul Kelemen Hunor, proaspăt, a opinat că Iohannis este „un balast” pentru prezidențiabilul comun al Coaliției.

La prima vedere, contextul pare unul foarte potrivit pentru ca Iohannis să spele de bunăvoie putina prezidențială. Ceea ce nu este însă adevărat dacă se intră în detaliile procedurilor de suspendare.

CCR are o nouă ocazie să se dea în bărci

Pe scurt, odată înregistrată la Birourile permanente, cererea de suspendare va ajunge la votul plenului reunit al celor două Camere doar după consultarea CCR. După isprava din 6 decembrie, clar pentru toată lumea este că judecătorii CCR nu vor avea nicio greață să programeze analizarea cererii peste una, două sau trei luni – adică undeva în buza alegerilor programate în mai.

După avizarea de către CCR (nu contează dacă pozitiv sau negativ, avizul Curții este unul consultativ), parlamentarii pot vota, dar lucrurile nu se opresc aici nici dacă votul este „pentru”. Mai trebuie organizat referendumul obligatoriu înainte de a i se spune, oficial, „pa” lui Iohannis, pas care mai lungește cu încă o lună pelteaua suspendării.

Alegeri în mai? Posibil să nu

Bomboana pe coliva actualei noastre situații o pot pune partidele Puterii, care sunt în stare să invoce necesitatea de a se aștepta finalizarea procedurilor de suspendare înainte de a se organiza alte alegeri prezidențiale. Adică să anuleze și scrutinul din mai pentru a-l reprograma mai la toamnă. Lălăind alegerile, nu numai că-și conservă puterea, dar pot câștiga și timpul necesar meșteșugirii unor dosare sau certificate CNSAS menite să-l împiedice pe Călin Georgescu să mai candideze.

Una peste alta, evident este că vechile șulfe politice, care cu greu se mențin la cârma României din decembrie încoace, nu mai țin cont de ABC-ul supraviețuirii politice. Tot ce fac este o mermeleală care, în loc să calmeze populația (condiție obligatorie pentru a participa cu șanse în orice bătălie electorală), încinge și mai rău spiritele.

Respingerea repetată a cererii de suspendare a lui Iohannis, aprobarea unui buget mumă pentru bugetarii de lux și ciumă pentru cetățenii de rând, scăderea nivelului de trai, reactivarea DNA-ului pe post de ghioagă electorală, pumnii băgați în gurile prea slobode pentru urechile Puterii etc. – totul este de natură a aduce „mămăliga” mai aproape de punctul de fierbere.

Un punct în care nu va mai conta nimic – nici jocul de doi bani al actorilor politici și nici jocurile combinagiilor îmbătrâniți în rele. Așadar, bine pentru toată lumea ar fi ca vectorii din politică și din „servicii” să-și vină-n fire și să repare ce se mai poate repara înainte de a-și da singuri foc la valize.

Pentru că, indiferent de disperări și zbateri, vor exista personaje (din ambele categorii) care, de această dată, trebuie să-și facă valiza.