Ilie Bolojan trebuie să plece. Ce face nu mai e guvernare, e subminarea economiei naționale

Restul sunt povești.
România nu mai are economie în sensul real al cuvântului. Are consum, importuri, datorie și un stat care trăiește din împrumuturi. Industria a fost distrusă după 1989 sub eticheta „privatizării”, care în realitate a însemnat jaf: fabrici închise, active vândute pe nimic, lanțuri de producție rupte, capital românesc eliminat. Nimic nu a fost reconstruit. Nici petrochimie, nici metalurgie, nici industrie alimentară integrată, nici apărare la nivel real. Doar lohn, asamblare și distribuție. O economie de colonie.
În acest peisaj, guvernul condus de Ilie Bolojan nu încearcă să repare. Administrează declinul. Acceptă dezastrul ca stare de fapt și îl împinge mai departe sub pretextul „disciplinei bugetare”. Taie, taxează, împrumută. Nu reconstruiește nimic, nu protejează nimic, nu creează nimic.
Statul cheltuie mai mult decât încasează și o face conștient. Deficitul nu e corectat, e normalizat. Împrumuturile nu merg în investiții productive, ci în funcționare: salarii, pensii, aparat, subvenții. Datoria crește, costul banilor crește, dobânzile mănâncă bugetul. Nu mâine. Acum.
Aparatul de stat rămâne intact. Nu există restructurări care să doară. Companiile de stat continuă să ardă bani. Corecția e împinsă aproape exclusiv spre economie și populație: taxe mai mari, presiune mai mare, reglementări mai sufocante. Asta nu e reformă. E evitare.
Mai grav este ce urmează: o nouă formă de naționalizare, fără decret și fără lozinci. Proprietatea privată devine nesustenabilă prin impozite, contribuții, costuri și reguli. Oamenii vor fi împinși să vândă. Nu statului, ci celor cu capital și lichiditate. Statul doar strânge șurubul și pregătește terenul.
Asta nu e prostie. E metodă.
Nu e incompetență. E rol.
Un om fără înțelegere economică profundă nu ajunge întâmplător în fruntea guvernului într-un moment de colaps bugetar. E util tocmai pentru că nu va pune problema industriei, a capitalului autohton, a suveranității economice. Va executa.
Într-un stat național, suveran și independent, o asemenea conduită ar fi deja anchetată pentru subminarea economiei naționale. Nu ca figură de stil, ci ca problemă de securitate. Pentru că sărăcirea deliberată a națiunii nu e opinie politică.
Ilie Bolojan trebuie să plece.
Nu pentru că „nu place”.
Ci pentru că ceea ce face depășește eșecul administrativ.
Restul sunt povești.