Eugen Tomac: între «Lebăda Neagră» și teoria cadrului de perspectivă – întrebări care așteaptă răspuns

Nu doresc să arăt cu degetul către Eugen Tomac și nici să formulez acuzații fără probe. Tocmai din acest motiv lansez o serie de întrebări care, în opinia mea, nu trebuie să rămână fără răspuns.
După 1991, structurile KGB din fostul spațiu sovietic nu au dispărut peste noapte. În multe republici ale fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în Ucraina, acestea și-au schimbat denumirea, cadrul instituțional și loialitatea oficială, însă o parte importantă din personal, infrastructură, arhive și experiență a fost preluată de noile structuri de securitate.
Practic, dacă ai întreba un fost ofițer CIA, MI6 sau FBI ce s-a întâmplat cu structurile KGB din Ucraina după 1991, răspunsul ar fi, probabil, unul simplu și rece:
„Nu au dispărut. Au schimbat drapelul, denumirea și loialitatea oficială, dar o parte importantă din oameni, metode, arhive, reflexe operative și rețele de influență au continuat să existe în noile structuri ale statului ucrainean.”
În contextul căderii Zidului Berlinului și al destrămării iminente a Uniunii Sovietice, consider legitimă întrebarea dacă anumite structuri ale fostului KGB au intensificat procesele de identificare, evaluare și fidelizare a unor tineri considerați promițători, inclusiv elevi și studenți care urmau să fie monitorizați și evaluați pe termen lung.
Nu afirm că există dovezi publice care să demonstreze un asemenea program în cazul unor persoane concrete. Însă este cunoscut faptul că sistemul sovietic acorda o atenție deosebită selecției cadrelor, evaluării familiilor, verificării mediului social și identificării persoanelor considerate utile pentru viitoarele structuri administrative, politice sau instituționale.
De asemenea, nu este dovedit că ascensiunea profesională a unei persoane are legătură cu fostele structuri de securitate. Totuși, observăm că după 1991 o serie de persoane provenite din fostul spațiu sovietic, inclusiv persoane de etnie română, au avut traiectorii profesionale și politice remarcabil de rapide. Acest lucru ridică întrebări legitime privind factorii care au contribuit la aceste ascensiuni: educația, bursele, recomandările, rețelele instituționale, mentorii sau alte forme de sprijin.
În acest context, nu îl acuz pe Eugen Tomac de nimic. Consider însă că biografia sa publică merită explicată în detaliu, cu atât mai mult cu cât este o personalitate politică importantă și a ocupat funcții relevante în statul român.
Prin urmare, formulez următoarele întrebări:
În ce an exact a ajuns Eugen Tomac în România?
Ce cetățenie avea la acel moment?
În ce condiții a venit în România și prin ce program educațional sau instituțional?
A beneficiat de bursă? Dacă da, cine a aprobat-o și în baza căror criterii?
Care au fost studiile urmate și cine au fost persoanele care l-au susținut în parcursul său profesional?
Ce funcții publice a ocupat și la ce vârste?
Care au fost etapele exacte ale ascensiunii sale politice?
Au existat persoane sau instituții care i-au facilitat în mod decisiv promovarea?
A avut vreodată contacte cu structuri de informații din fostul spațiu sovietic sau cu persoane provenite din asemenea structuri?
A fost vreodată evaluat, abordat, cultivat sau contactat de astfel de structuri?
Aceste întrebări nu reprezintă acuzații și nu sugerează existența vreunei vinovății. Ele fac parte dintr-un exercițiu firesc de transparență publică.
Atunci când o persoană ocupă funcții importante în viața publică sau este propusă pentru demnități înalte, cetățenii au dreptul să îi cunoască parcursul biografic, profesional și instituțional în mod complet și fără zone neclare.
Transparența nu este o sancțiune. Este o obligație care însoțește exercitarea puterii publice.
Iar întrebările legitime nu trebuie privite ca un atac, ci ca o oportunitate de a clarifica aspecte care prezintă interes pentru opinia publică.

În acest context, biografiile unor personalități publice care au cunoscut ascensiuni politice importante merită explicate cât mai clar.
Un episod interesant din biografia lui Eugen Tomac este cel relatat în legătură cu vizita fostului președinte Emil Constantinescu la o școală din Babele, regiunea Odesa, în anul 1997. Potrivit relatărilor publice, tânărul Eugen Tomac, aflat atunci la vârsta de aproximativ 17 ani, l-ar fi întrebat pe președintele României cum ar putea ajunge într-o zi președintele României.
Privită retrospectiv, întâmplarea atrage atenția prin prisma carierei sale ulterioare. Poate fi doar expresia unei ambiții timpurii, a unei vocații politice sau a unei dorințe firești de afirmare. Cert este că episodul stârnește curiozitatea opiniei publice.

Acest text rămâne în zona întrebărilor și a interesului public, fără a formula acuzații sau a sugera fapte nedovedite.