Cei patru ”apostoli” ai prezidențialelor sunt doar trei

Restul trupei este format, ca de obicei, din inevitabilii ”iepurași”, din personaje utilizabile (cu repetiție în cazul Terheș) dacă se impune o nouă contestare a rezultatelor, din indivizi care speră să-și crească notorietatea și/sau să stoarcă un ban de la stat (via AEP, prin decontarea cheltuielilor de campanie). Dar să-i luăm pe rând.

Ponta, meci revanșă cu aripa coldistă a serviciilor

Victor Ponta s-a ținut de cuvânt și s-a înscris la prezidențialele din mai. Asta după ce Marcel Ciolacu a refuzat să renunțe la a-l mai susține pe Crin Antonescu – respectiv a refuzat PSD-ului dreptul de a avea, în calitate de cel mai mare partid românesc, un candidat propriu. Învins de ”servicii” în 2014, fostul premier reintră, după 10 ani, în arenă. A făcut-o doar după ce a testat noul teren de la Washington și s-a delimitat de progresismul sorosist care taie și spânzură la Bruxelles. Altfel spus, Ponta ”a votat” pe față cu America, implicit cu noul val care s-a ridicat împotriva politicilor neomarxiste și woke, postură care îl face un prezidențiabil ”prizabil” pentru românii conservatori.

Se știe deja că lui Ponta i s-a blocat, în 2014, accesul la Cotroceni din cauză că i-a comunicat, înainte de vreme, lui Coldea că îl va schimba imediat după ce ajunge președinte. De asemenea, se știe că Florian Coldea a ajuns subiect al unor dosare DNA după ce americanii au lăsat-o moale cu susținerea lui. ”Indicii temeinice” arată și că tabăra Coldea forțează acum revenirea via Nicușor Dan și Franța (țară care de altfel s-a remarcat printr-un gest deloc uzual: l-a decorat pe Coldea pe vremea când acesta era adjunct la SRI). Așadar, vehicularea ideii că Ponta candidează doar pentru a-l placa pe Antonescu, ajutându-l astfel pe favoritul Franței, Nicușor Dan (implicit pe Florian Coldea), nu are rezon. Nici personal și nici politic în cazul unui om care a fost deja șuntat de Coldea & Comp.

Cât privește șansele de reușită, încă de la prima strigare Victor Ponta se poate baza pe voturile pesediștilor. Pe multe, dacă se iau în calcul atât pozițiile public asumate de primari și lideri locali ai PSD (în pofida ordinelor date de Ciolacu), cât și informațiile ”pe surse” venite din interiorul partidului. În plus, nu trebuie omis unul dintre efectele anulării abuzive a alegerilor din decembrie: îngroșarea rândurilor electoratului ”anti-sistem”. Nu este vorba numai despre românii care s-au alăturat taberei suveraniste, ci despre români fără preferințe politice, dar care nu mai suportă cu niciun chip să vadă partidele mainstream cocoțate în continuare la putere. Un plus pentru fostul premier Ponta este și că acesta a avut o guvernare bine cotată și astăzi de români, inclusiv de către cei ”de dreapta”. Iar cum politicianul Victor Ponta este hulit acum de liberali pe care mulți dintre concetățeni nu mai au ochi să-i vadă, sunt serioase indicii că prezidențiabilul Victor Ponta poate atrage voturi și din nou creata zonă anti-sistem și neangajată politic.

Nicușor, mâțul blând care zgârie rău cu ghearele lui Soros și Macron

Este de neînțeles cum a ajuns în postura de a fi un prezidențiabil luat în seamă acest individ șters și care s-a remarcat prin naturalizarea neomarxismului în politica mioritică (a procreat, împreună cu falanga Coldea a ”statului paralel”, USR-ul) și prin ”salvarea” Bucureștiului (pe cont propriu) de elementare utilități (căldură, apă caldă). Asta ca să nu mai pomenim de ignorarea traficului infernal din Capitală, de blocarea intenționată (și interesată) a domeniului urbanistic bucureștean, de transformarea Capitalei în rai pentru șobolani, ploșnițe, căpușe, țânțari etc. Ajutat de jocurile ”statului paralel” dâmbovițean și ale francezilor lui Macron (profund interesați în ultimii ani de România), primarul general de doi bani numit Nicușor Dan a câștigat, în dauna bucureștenilor, un al doilea mandat. Ocazie cu care a jurat mincinos că rămâne lipit patru ani de Primăria Capitalei. Acum, vrea să se mute la Cotroceni, teleportat tot de francezi și de ”sistem”, evident. Dacă îl luăm ca model pe ultimul chiriaș cu acte-n regulă de la Cotroceni, ”naturelul” îl ajută și pe Dan: empatie zero, nu admite să dea socoteală de ce (nu) face pe bani publici, se enervează când e contrazis (vezi mahalagelile cu primarii Sectoarelor 4 și 3), minte oamenii în față, absentează de la locul de muncă când și cât poftește, își bate joc de bucureștenii plătitori de taxe locale care au ajuns la mâna PMB (are biroul plin de dosare care așteaptă, unele de unu sau chiar doi ani, o simplă semnătură de conformitate), se folosește de instituția pe care o conduce ca de moșia proprie. Pe scurt, dacă jocurile făcute de francezii și grupurile de interese care-l susțin pe Nicușor Dan au succes, ne paște tatăl ghinionului: un Iohannis 2.0. mai sfrijit fizic, dar la fel de periculos și de dăunător pentru noi toți și pentru țară. Până atunci, cu toată susținerea de care dispune, Nicușor Dan este stresat de concurența pe care i-o face, în zona progresistă, Elena Lasconi. Dan face tot ce poate pentru a o convinge pe Lasconi să se retragă din cursă și asta pentru că președinta USR, chiar dacă nu are nicio șansă, îi știrbește lui scorul și îi periclitează accederea în turul doi. Dată fiind miza, posibil este ca Lasconi ori să fie invitată să dea o nouă tură pe la Ambasada Franței, ori să i se ofere (interesant ar fi să aflăm de către cine) ceva select în schimbul renunțării la candidatură înainte de tipărirea buletinelor de vot.

Candidatura lui Simion – zăhărel cu care ”sistemul” îi duce de nas pe suveraniști

Mare bucurie mare, CCR s-a milostivit să-l lase pe George Simion să candideze. ”Un pas înainte spre revenirea la democrație”, susține liderul AUR. Serios?

George Simion: ”Cei care au comis lovitura de stat (membrii BEC care i-au respins candidatura lui Călin Georgescu – n.r.) ar trebui jupuiți în piața publică”.

Această singură declarație este suficientă, conform noilor și înaltelor ”standarde” (neconstituționale și ilegale) impuse de CCR, să-l trimită la plimbare pe George Simion, după modelele Șoșoacă și Georgescu. Evident că ar fi o altă șobolăneală, dar așa instituțiile, recte statul ”eșuat și mafiot” conform ultimilor doi președinți ai României, ar arăta consecvență și nu ar demonstra lumii întregi că lucrează cu dublă măsură. Demonstrație care mai înseamnă și că mândrul nostru stat a mai dat un șut în gură Constituției care insistă prostește că toți cetățenii români sunt egali, fie ei vlădici sau opinci.

Dar să revenim la pomana pe care CCR i-o face liderului AUR – cel care vrea să fie recunoscut drept moștenitorul lui Georgescu. Cum ”sistemul” este leșinat să încurce ițele suveranismului, cel mai probabil este că îi va fi validată și candidatura liderei POT, Ana Maria Gavrilă, în speranța că va urma o încăierare între ea și Simion, respectiv între POT și AUR.

Indiferent de evoluțiile din interiorul taberei suveraniste, cert este că voturile pe care le-ar fi obținut Călin Georgescu nu se vor duce în bloc la Simion sau (cu atât mai puțin) la Gavrilă. Pe de altă parte, acceptarea lui Simion mai poate să arate ori că sunt șanse reale ca acesta să rateze turul doi, ori că odată ajuns în finală poate fi bătut la vot, ori că ”sistemul” și-a făcut socoteala că se poate înțelege cu el sau îl poate duce de nas fără mari probleme. Ultima variantă, cea cu înțelegerea sau prostirea, e urâtă rău, dar să nu uităm că Simion a cochetat, la începuturile carierei sale, cu o sorosistă de primă mână – Alina Mungiu Pippidi. Sau cel puțin așa povestește doamna. Deocamdată succint, dar mai departe nu se știe.

Cel mai nevralgic punct al candidaturii lui George Simion este însă faptul că așa se legitimează toate ilegalitățile comise din 6 decembrie încoace, ilegalități aberant motivate juridic de către CCR, BEC și reprezentanții Puterii (nu o spunem noi, ci constituționaliști și juriști respectați). Ilegalități care trebuiau contestate, pașnic și democratic (dacă acest termen mai figurează în dicționarul României de astăzi), de toți suveraniștii care vor cu adevărat ”turul doi înapoi”. Oricât de urât sună, acceptarea înlocuirii lui Călin Georgescu, cel mai probabil cu Simion, așa logică din punct de vedere strategic cum este, nu înseamnă altceva decât lăsarea baltă a lui Georgescu, la pachet cu democrația violată chiar de instituțiile statului.

În ceea ce privește șansele lui Simion, acesta poate accede în turul doi doar dacă Georgescu se ”lipește” public de el, transferându-i astfel cât mai multe voturi. Cât valorează, în voturi, Simion singur, nici măcar el nu știe și asta pentru că pesediștii au jucat Popa Prostu la scrutinul din 24 noiembrie, – atunci când PSD și-a pus oamenii să-l voteze pe Simion pentru a-l propulsa într-o finală cu Ciolacu. Ca urmare, nimeni nu știe câte dintre cele 1.281.325 de voturi obținute de Simion pe 24 noiembrie sunt ale lui, dar cert este că procentul aferent cu care a fost cotat atunci, 13,86%, este oricum insuficient pentru a-l duce în finala prezidențială. Ca urmare, dacă Georgescu nu le cere răspicat suveraniștilor să-l voteze pe Simion, cei trei ”apostoli” ar putea fi doar doi – Ponta și Dan.

Antonescu – mai mult figurant

Candidat asumat de coaliția guvernamentală PSD-PNL-UDMR, Antonescu s-a aliniat la startul către Cotroceni cu mai multe tinichele legate de el. Unu: PNL-ul din care s-a auto-pensionat (în varianta lui) sau a fost pensionat de ”sistem” (conform folclorului politic), îl susține doar parțial. Doi: noul ”star” liberal, Ilie Bolojan, este în mod cert amorezat politic de Nicușor Dan și de USR – ceea ce va știrbi și mai mult cauza lui Antonescu. Trei: pesediștii îi vor da cu flit lui Ciolacu și îl vor vota majoritar pe Ponta, deci Antonescu să zică merci dacă va căpăta și el ceva. Patru: campania făcută de/pentru Antonescu până acum este una amorțită rău. Cinci: Antonescu a fost de la început o variantă de avarie și a rămas candidat doar pentru că Ciolacu s-a săturat să le cânte-n strună liberalilor. Tras linie și adunat, rezultă că, dintre cele trei partide care îl susțin declarativ, Antonescu se poate bizui doar pe unul, care pe deasupra este și cel mai mic: UDMR-ul. Concluzia: cei patru ”apostoli” sunt mai curând trei – Ponta, Dan și Simion.

Până pe 20 martie, dată la care se termină cu toate contestațiile și rămâne definitivă lista candidaților la prezidențialele din mai, atât se poate spune. Mai rămâne de văzut și cât de inspirate vor fi campaniile electorale, ale căror motoare se vor tura de abia de acum încolo. În plus, este evident că se dă cea mai încrâncenată bătălie pentru Cotroceni din 1990 încoace, așadar bine este să ne pregătim pentru ”lebede negre” și lovituri sub centură mai mult ca niciodată.