13/09/2026

Buzoianu vrea alegeri anticipate „cât mai rapid posibil”: „Dacă nu putem crea această majoritate, ar trebui să avem alegeri”

Întrebată, luni seara, la EuroNews, dacă alegerile anticipate reprezintă o soluție pentru ieșirea din actualul blocaj politic, Buzoianu a spus că „alegerile anticipate sunt cele mai grele”.

Ministrul interimar a explicat că USR nu a discutat încă intern această variantă, însă consideră că, în lipsa unei majorități politice, organizarea alegerilor este necesară.

„N-am avut acest vot intern. Noi de fiecare dată când ne-am dus la negocieri, am avut o discuție în Biroul Național, am avut o discuție în care s-au luat decizii privire la poziția noastră, la mandatul nostru. N-am avut încă această discuție”, a declarat Buzoianu.

Ea a subliniat însă că, în opinia sa, dacă majoritatea nu poate fi formată, alegerile ar trebui organizate cât mai repede.

„Dar ce vă pot spune este părerea mea personală. Și părerea mea personală este că dacă noi nu putem să creăm această majoritate, și pare din ce în ce mai clar că nu se poate crea această majoritate, ar trebui să avem alegeri. Și ar trebui să avem alegeri cât mai rapid posibil”, a spus Buzoianu.

Ministrul interimar susține că prelungirea actualului blocaj politic pune presiune asupra României și afectează procesul de reformă.

„Pentru că fiecare zi în care România este pusă sub stresul acesta continuu, că nici nu se face nicio majoritate politică, dar se și blochează toate reformele, este un stres care revoltă oamenii. Oamenii revoltați nu vor mai vota după aceea logic”, a afirmat Buzoianu.

​ 

Distribuie pagina:

Mai multe dezvăluiri

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.