Liberalii vor plăti, cu mic și cu mare, datoriile de 20 milioane de euro ale PNL. Ceea ce nu-i rău, s-ar dovedi astfel că prostia chiar se plătește uneori.
Au stat zece ani în poziție de drepți în fața lui Klaus Iohannis, și-au schimbat liderii și premieri ca pe chiloți, au nuntit fără grețuri cu PSD, s-au bucurat când au scăpat de Nicolae Ciucă, s-au făcut preș în fața UE și a USR, s-au săpat și dat în gât unii pe alții. Este vorba despre liberalii care, astăzi, n-ar putea face nici-o umbră la mormintele Brătienilor și asta pentru că PNL practic nu mai există, praful s-a ales de el. Tot îl susțin așa zișii liberali pe Daniel David, ministrul Educației care vrea să scoată din Istoria României din curicula școlară, așadar se poate spune că și-au respectat noul trend atunci când au lichidat PNL, ultimul partid istoric din Europa. Pentru că asta au făcut.
Strânși ciopor sâmbătă, în Consiliul Național, liberalii din toată țara au aflat că toți deputații, senatorii, primarii, președinții de consilii județene, consilierii locali și județeni aleși pe listele PNL vor ceda câte un salariu partidului, Scopul: acoperirea datoriilor acumulate mai ales în ultimii doi ani de alegeri. Să fie primit, la pachet cu decizia de eliminare de la votul exprimat în Biroul Politic Național al PNL a Organizațiilor de femei și de tineri ale acestui partid. Motivul invocat: structuri politice ”mai suple și mai eficiente”. Nu mai detaliem și cum lideri locali codași vor putea fi mătrășiți dacă filialele nu aduc obolul de voturi scontat pe masa conducerii partidului, spunem doar că toate acestea sunt prevăzute în noul statut adoptat deja de Consiliul Național și care acum își așteaptă binecuvântarea finală de la Congresul convocat pe 12 iulie a.c. Dată la care izul progresist adus de Bolojan în PNL va putea deveni și mai pregnant în cazul în care se confirmă varianta fuzionării PNL cu Forța Dreptei a lui Ludovic Orban, dar și cu REPER-ul cioloșist. Iar cum prin târg vuiește de ceva vreme și posibilitatea unirii în cuget, simțiri și partid a PNL cu USR, ce face Ilie Bolojan începe să semene cu blocarea la mantinelă a nașterii unei formațiuni politice prezidențiale, pro Dan.
Indiferent de evoluții, un lucru este cert: de moștenirea Brătienilor s-a ales praful și pulberea și corect ar fi ca PNL-ul să fie pomenit de acum înainte doar la ”morți”.
Distribuie pagina:

Distribuie pagina: