18/05/2026

Avem Guvern, acum să te ții!

Trecut prin Parlament ca gâsca prin apă, Guvernul Bolojan și-a intrat în pâine la ceas de seară, imediat după depunerea jurământului la Cotroceni.

Parlamentarii celor patru partide care formează noul arc guvernamental – PSD, PNL, USR, UDMR – au votat, în regim de urgență și cu ochii și gurile închise, noii miniștri. Șaisprezece la număr, cărora li se adaugă, în premieră, cinci vicepremieri – să ajungă la toată lumea. Președintele Dan a participat cu ”optimism” și premierul Bolojan cu ”încredere” la botezul oficial al noului Guvern, așadar auspiciile instituționale sunt bune. Rămâne de văzut ce vor ursi/ura Executivului Bolojan românii după aplicarea ”curei de slăbire” a obezului stat român. Adică după ce noul Guvern își va băga mâinile până la coate în buzunarele lor.

De abia învestiți la masa unde se împarte cașcavalul în România, actualii miniștri ori nu s-au lăsat chestionați de ziariștii (useriștii), ori au dat-o pe după vișin nerăspunzând nimic concret. În final, noul premier a dat din start presa afară din sala de ședințe a Guvernului – gest care clarifică gradul de transparență instituțională valabil de acum înainte la Palatul Victoria. Oricum, se știe deja că actualul Guvern își asumă cu tărie luarea măsurilor ”nepopulare” impuse de actuala situație a României. O situație în care politicienii ne-au băgat, veterani în materie fiind pesediștii, liberalii și udemeriștii – membrii ”de drept” ai mai tuturor guvernelor postdecembriste perindate din 1990 încoace la Palatul Victoria. Cum însă și useriștii și-au demonstrat din plin (în scurtul lor episod guvernamental consumat pe vremea lui Orban și Cîțu) capabilitățile în risipirea banului public și în băgarea statului în cofă, acesta este probabil motivul pentru care #reziștii au fost cooptați cu toptanul în Guvernul proaspăt botezat.

Indiferent de componența actualului Cabinet proaspăt instalat la Palatul Victoria și de ce va face acesta, un lucru este cert: ”sacrificiul” politicienilor de toate culorile se limitează doar la vorbe goale, românii de rând sunt singurii care vor plăti – la propriu – nota de plată a unei Românii sărăcite, vândute și umilite de aceiași politicieni și mentorii lor.

O Românie care, apropo, va fi reprezentată și apărată de acum înainte de o diplomație instrumentată și condusă de ministrul de Externe Oana Țoiu! Să trăiți bine, că tot susține Traian Băsescu USR-ul, din toți rărunchii politici care i-au mai rămas.

Distribuie pagina:

Mai multe dezvăluiri

Distribuie pagina:

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.