Congresul Foamei

Congresul de astăzi al PSD-ului seamănă aidoma cu perioada ceaușistă, când Nicolae Ceaușescu organiza congresele pentru a fi ales sau reales, dar exista doar un singur candidat.
Se pare că Sorin Grindeanu uită că trăim într-o lume reală a democrației și a luat-o ușor-ușor pe urmele lui Nicolae Ceaușescu.
Astăzi, marele congres al FOAMEI! Cu mare fast se anunță congresul PSD!
Un partid mare, altădată condus de lideri autentici, care a dat singura și cea mai bună guvernare în anii 2001–2004 – guvernul lui Adrian Năstase, un guvern lăudat chiar și de Anca Dragu, de la USR.
Dar vremurile bune ale celui mare și serios partid au apus de mult. După Adrian Năstase, în afară de Ion Iliescu, PSD nu a mai avut lideri capabili. Ideologia social-democrată a fost tocată mărunt de toți cei care s-au perindat pe la șefia partidului, începând cu Mircea Geoană și continuând cu Victor Ponta, care a încercat să mai repare ceva din dezastrul lăsat în urmă.
Amestecul lui Florian Coldea în partid a fost, de fapt, începutul declinului celui mai mare partid din România. Odată cu apariția lui Coldea în rărunchii PSD-ului și numirea lui Liviu Dragnea ca președinte, partidul a devenit o anexă a SRI-ului din acea perioadă, când Florica era șeful operativ al serviciului.
De la chermezele prin vilele SH ale „prăvăliei”, la împuierea activului de partid cu agenții de conjunctură, PSD s-a transformat într-o pușculiță financiară a lui Coldea – chiar dacă nu cu acceptul deplin al lui Dragnea, ținut în hățuri cu promisiuni de „optimizare” a dosarelor penale.
Și apare firesc întrebarea:
Cum a ajuns un partid care a câștigat alegerile cu aproape 46% să se prăbușească, în mai puțin de nouă ani, la 12–13%?
Răspunsul e simplu: lupte interne pentru putere, interese personale și forțe oculte care au deviat partidul de la principiile sale. Singura excepție notabilă rămâne Viorica Dăncilă, care, indiferent de greșeli, n-a fost parte din jocurile subterane ale lui Coldea.
Un moment care a zdruncinat complet încrederea românilor în PSD a fost episodul Sorin Grindeanu, demis și baricadat în sediul Guvernului României. Atunci s-a văzut ruptura dintre stat și partid, dintre responsabilitate și instinctul de supraviețuire.
Declinul total a început însă odată cu preluarea șefiei de către Marcel Ciolacu, fost hăitaș al lui Omar Haissam, un om care n-a reușit nici măcar să termine 12 clase. Mai isteți au fost prietenii lui din copilărie, din cartierul Simileasca, care își dădeau bacalaureatul cu cartușe de Kent și semințe.
Ciolacu a reușit să îngenuncheze nu doar partidul, ci și electoratul său fidel – oameni simpli, cărora astăzi le e greu să supraviețuiască. Nu lipsa studiilor l-a făcut un dezastru, ci pofta de îmbogățire pe spinarea poporului.
Și când activul de partid părea că răsuflă ușurat, odată cu demisia lui Marcel din fruntea PSD, speranța a fost spulberată repede. Interimatul lui Grindeanu n-a adus aer proaspăt, ci doar un alt capitol din aceeași carte a imposturii.
Se spune că astăzi Grindeanu va încerca „să facă din R un bici”, dar greu de crezut. El și Ciolacu sunt din același aluat: oameni ținuți de putere, responsabili de îndatorarea României cu peste 250 de miliarde de euro, sub care traiul oamenilor a ajuns de la o zi la alta.
Sorine, românii nu uită ce-au pățit în acești cinci ani.